4,5 februarie 2012, Iasi

Workshop experiential de introducere in samanism

„Odata ce scapam de anexele care ne mentin fixati si in stagnare, viata noastra poate incepe sa curga din nou, iar circumstantele sunt atunci libere sa se schimbe” (Kenneth Meadows, Cinzeci de cugetari samanice in Spiritul samanic)

Termenul samanism a fost folosit in antropologie pentru a descrie traditiile si practicile spirituale ale diverselor grupuri etnice din Siberia, Laponia, Mongolia si parti din Alaska si Canada. Samanismul este una dintre cele mai vechi forme de terapie si revine astazi in forta in lumea occidentala propunand in primul rand reintoarcerea la natura, la puterea vindecatoare a acesteia.

Cuvantul saman provine din Siberia si inseamna „cel care vede in intuneric”, vraci, vindecator. Acelasi tip de terapeut este intalnit in jungla amazoniana cu numele de curandero iar in Romania ca zgrimnitas, solomonar sau, si mai simplu, „vindecatoarea satului”.

In workshop-ul pe care vi-l propunem vom afla cate ceva despre universul samanului, despre metodele sale. Vom invata sa practicam calatoria samanica si vom cauta sa ne extindem perceptia asupra sinelui personal.

Vom afla ca putem sa primim oricand ajutor de la animalele de putere si de la ghizii spirituali, acestia fiind cei care ne vor conduce pe calea divinatiei, a diagnosticarii, a „citirii” campurilor emotionale. De asemenea vom incepe sa cunoastem practici de vindecare si de recuperare a energiei vitale.

Ne vom apropia de sondarea lumii noastre interioare, vom afla cum sa transmutam in lumina si iubire energiile mai putin benefice. Fricile, dezamagirile, durerile noastre cele mai profunde se pot dovedi uneori cai spre cunoasterea de sine si spre eliberarea de multitudinea de ganduri si intrebari care ne chinuie mintea. Dupa cum spune Eckhart Tolle, cel mai important lucru este sa devenim si traim constienti, sa accesam acea putere a luminii divine care se afla in fiecare dintre noi.

Nu va promitem o cunoastere exhaustiva a tehnicilor de vindecare samanica dar participarea la acest seminar va califica pentru a va bucura de seminariile post-introductive, avansate, care au loc in tara si in strainatate.

Pentru a perticipa la acest workshop puteti solicita informatii de la Ioana Dumitrescu, tel: 0726270909, mail: mady_dumitrescu9@yahoo.com.

24, 25, 26 februarie 2012, Iasi

Cine sunt eu? Roata vietii

Acest seminar se adreseaza tuturor acelora care si-au pus vreodata intrebari in legatura cu influenta familiei asupra destinului lor, care s-au intrebat in ce masura sunt prizonierii propriului trecut si in ce masura pot visa la viitor, celor carora isi doresc sa se bucure de viata fix in acest moment, cel al prezentului.

Omul, in drumul sau prin univers, parcurge o roata, care trece succesiv prin “lumea de dincolo” si prin lumea pe care, in aceasta existenta, o cunoastem mai bine, cea de pe pamant. Ea se repeta la infinit si in fiecare zona in care ajungem avem cate ceva de invatat. In multe traditii ea se numeste roata leacului şi este folosită pentru vindecare. Mayaşii, de exemplu, considerau că Chaac era, în acelaşi timp, un zeu unic al ploii, dar şi o natură multiplă, construită din patru imagini, câte una pentru fiecare dintre cele patru direcţii sacre ale universului: Chaac cel Roşu din est, Chaac cel Alb din nord, Chaac cel Ngreu din vest, Chaac cel galben din Sud. Ea are diferite culori în funcţie de zona de provenienţă şi este o reprezentare grafică a direcţiilor care guvernează viaţa planetei: N, E, S, V. Cornelia Nicola Sindhu Niza a prezentat pe larg această problematică a roţii medicinii şi a explicat modul de folosire în ritualuri a puterii ajutătoare a direcţiilor.

Viaţa începe undeva la graniţa (poarta de intrare) dintre N şi E. Aici spiritul decide să îmbrace o formă materială şi îşi alege părinţii, ţara, oraşul, casa, inclusiv evenimentele pe care la va parcurge. El „cade” în corpul fizic dintr-o zonă a totului, a universalului, a conştiinţei, a unităţii si, odată cu intrarea în condiţiile de viaţă materiale, începe să afle şi ce înseamnă limitările dar şi să descopere această nouă formulă a existenţei. Odata cu aceasta cadere uita incet incet de unde a venit si cauta raspunul, poate toata viata, la aceata intrebare.

Prima dată află că are mamă şi tată şi că trebuie să se adapteze la această familie în care a ajuns, ba mai mult, are un întreg trecut încă din prima clipă de viaţă, căci un lanţ (piramidă) de bunici, străbunici, şi străbuni îi stau în spate şi îl aşteaptă să le ducă mai departe moştenirea. Copilul poarta inca in suflet ceva din puterea Nordului si crede, in iubirea sa infinita fata de familie, ca poate rezolva problemele acesteia, isi ia pe umeri uneori pa mama care sufera, pa tata care nu e implinit in viata sa sau chiar pe cineva dintre strabuni care a avut un destin greu. Astfel, copilul nu-si mai gaseste locul in familie caci el e cel care trebuie sa mearga in fata tuturor si nu sa priveasca in urma. Cu ajutorul ritualurilor si a calatoriilor samanice putem gasi calea interioara a impacarii cu familia astfel incat sa redevenim copiii parintilor, nepotii bunicilor si urmasii strabunilor nostri pentru a ne aseza frumos in viata noastra si pentru a o trai pe deplin.

La graniţa dintre Est şi Sud se află adolescenţa, perioadă dificilă, de tranziţie, de mari modificări.

În Sud este maturitatea, zona în care ne manifestăm ca stăpâni deplini pe propria viaţă. Aici avem dezvoltarea carierei, acumulările materiale, aici construim o casă, întemeiem o familie, avem sexualitatea şi bucuriile vieţii. Aici suntem integraţi în societate, facem parte din diferite structuri, avem ambiţii, orgolii, ego. Bert Hellinger afirma ca nu putem avea o cariera de success, nu putem fi cu adevarat parinti pentru copiii nostri daca nu avem o relatie armonioasa cu mama si tatal nostru. Vom incerca sa acceptam iubirea care vine de la acestia pentru a o putea transmite catre cei care vin dupa noi, pentru a ne impaca cu noi  insine si pentru a ne bucura de viata. Vom incerca sa acceptam partenerul/a si prietenii nostri exact asa cum sunt, sa ne bucuram de maturitatea si de toate proiectele noastre.

Graniţa dintre Sud şi Vest este menopauza, un nou val de schimbări majore, de transformări.

Vestul este zona în care ne curăţăm, ne purificăm, ne lepădăm de orgolii şi ego, ne apropiem încet de esenţă. Este bătrâneţea, unde culegem roadele a ceea ce am parcurs în viaţă, unde dăm la o parte ceea ce nu este folositor, unde analizăm ce a fost util cu adevărat din tot ce am construit. Este o zonă de reflecţie asupra adevărului şi esenţei, o zonă în care realizăm că nu avem nevoie de multe dintre lucrurile la care am sperat, pentru care ne-am zbătut şi, dacă suntem capabili să renunţăm la ele, ne apropiem din ce în ce mai mult de acea zonă luminoasă a fiinţei, pentru a atinge, pipăi spiritul şi esenţa fiinţei noastre. Vom cauta in Vest desprinderea de fricile si angoasele noastre, moment de reculegere cu sine.

Trecerea de la Vest la Nord este moartea fizică, intrarea într-un alt tip de existenţă, „ca într-un vis”, cum spune Gavrilescu în La ţigănci, de Mircea Eliade. Este pătrunderea prin această poartă, uneori mai greu de deschis, prin acest culoar, uneori umbrit sau înspăimântător, într-o zonă a liniştii, păcii, calmului, conştienţei.

Şi chiar şi moartea se învaţă, a muri este un proces, a intra şi a parcurge Nordul presupune o roată completă, la fel ca şi pentru celelelte direcţii. Nordul are şi el un Est, unde ne naştem în această altă dimensiune, unde aflăm că acest corp fizic nu ne mai ajută, unde învăţăm să ne raportăm la spirit şi la lumea acestuia. Ne obişnuim încet cu imensitatea, cu acel ceva ce nu poate fi descris în cuvinte. Apoi Sudul Nordului ne oferă o oază de linişte absolută, suntem perfect conectaţi la tot, perfect conştienţi, o conştiinţă extinsă, într-o uniune perfectă cu tot ce există. Şi, pentru că orice roată se învârte, intrăm în Vestul Sudului, unde începem să ne lepădăm până şi de această linişte şi, pentru că spiritele dau dovadă de un optimism neobosit, alegem să venim din nou să experimentăm, sub o nouă formă, existenţa materială. Şi atunci, undeva, se naşte un copil, care intră în Estul vieţii fizice.

Parcurgem această roată cu fiecare aspect al vieţii noastre, cu fiecare proiect, cu fiecare vis, cu fiecare iubire, până învăţăm lecţiile de care avem nevoie pentru a trăi conştienţi. Oricând putem să cerem, în cadrul unor ritualuri, ajutorul celor patru forţe, direcţii, care aduc ceea ce avem nevoie: ghidare, vindecare, putere, înţelepciune, linişte, acceptare.

Acest curs isi propune sa va ghideze prin aceasta roata, sa va ajute sa gasiti impacarea cu familia in care ati intrat odata cu nasterea dar si cu cea pe care v-ati construit-o in sud, sa va aduca ceva din intelepciunea vestului si un strop din linistea si pacea nordului. Vom cerceta, prin calatorie samanica si ritualuri, trauma propriei noastre nasteri si vom transforma energia acesteia in bucuria de a primi viata, vom incerca sa vedem sufletele parintilor nostri si ne vom bucura de darul vietii pe care l-am primit de la ei, vom cauta sa acceptam ca nu putem conduce in totalitate soarta copiilor nostri ci o vom privi din spatele lor, cu bucurie si binecuvantare. Vom cauta ajutor in generatiile de strabuni care ne stau in spate si vom ajuta la includerea in sistemul nostru de familie a celor uitati, exclusi, despre care nu stim sau despre destinul carora ne e greu sa vorbim. Vom primi putere de la directii pentru viata si planurile noastre si vom experimenta bucuria uniunii cu tot ceea ce este. Vom face exercitii de constientizare a bucuriei de viata prin acceptarea si traire a prezentului ca singura realitate pe care o avem in fiecare moment.

Programul cursului:

-          Vineri: 18 – 21 cu pause de confort

-          Sambata: 10 – 20 cu pauza de pranz si pauze de confort

-          Duminica: 10 – 19 cu pauza de pranz si pauze de confort

Pentru detalii si informatii va rog sa ma contactati la tel 0726270909 si mail mady_dumitrescu9@yahoo.com

29 martie – 1 aprilie 2012, Iasi

MITOLOGIA PERSONALA. MASTI SI COSTUME.

PERSONAL MYTHOLOGY. MASKS AND COSTUMES

Fiecaredintre noi avem diverse conflicte in viata zilnica, pentru ca am pierdut dimensiunile propriilor noastre mituri. O noua mitologie personala ar putea sa neajute sa devenim mai constienti referitor la viata noastra si la misiunea pe care o avem ca fiinte umane.
Şamanii din întreaga lume, din Siberia în Africa, de la Pacific pina in jungle amazoniană  folosesc măşti în ceremoniilelor sacre. Multe astfel de măşti infatiseaza animale sau zei si spirite dintr-un panteon specific. Altele par să fie modele abstracte sau fiinţene identificabile pentru cei neiniţiaţi.

Dincolo de aparente, mastile si costumele reprezinta o rugaciune catre lumile nonordinare care aduce spiritele ce ne vor face acea initiere care ne va daintelegerea simbolurilor iar prin aceasta intelegere vom fi capabili sa neschimbam viata, pentru că purtarea unei masti este transformatoare.

Cercetatorii recunosc ca masca simbolizeaza puterea creatoare caracteristica a samanului in relatiile lui cu spiritele, rezultatele superioare ale experientei lui spirituale, una din conditiile materiale ale transfigurarii insasi, folosita pentru a transcende spatiul si timpul profan.

Va invitam asadar, dragi practicanti samanici sa experimentam, sa invatam, sa ne vindecam, sa gasim raspunsuri, sa ne amintim despre propriile  puteri creatoare, alaturi  de invatatorul nostru  Reiner Trenner.
Alte conditii: experienta samanica, reuniunea fiind de nivel samanic avansat.

Textul pentru acest curs este preluat de pe blogul Spiritul samanic al lui Emil Nuna din Oradea.

Portret de vindecator shamanic : Reiner Trenner

Reiner Trenner
Born in 1958
Father of two grown sons
cabinet maker
From early childhood in contact with Spirits of Nature (elves, dwarfs..)
Serious, initiatory illnesses, caused by the refusal to walk the path of the shaman
6 years learning and living in Africa (development worker)
Since 2000 member of the Foundation for Shamanic Studies
Since 2001 Shamanic Practitioner with many private sessions
and teacher of workshops.
Reiner is a shaman of deeds, not words. He prefers the woods to the seminar house; he rather treats you with mud than with music from a machine. He is a master of sweat lodges, in the tradition of the Celts and other European tribes. Through his intimate relationship with the Spirit of Plants, he became an expert with the knowledge of psychoactive plants, the Teacher Plants of our own natural environment. Living for 20 years on a field in a bee hut, he created a highly spirited refuge for plants, animals and humans alike. He knows how to survive with only Mother Nature as his pantry. On the one hand he is a true craftsman forever creative with his hands, like restoring old furniture, building with clay, creating power objects or building shaman drums. On the other hand he is a man of wide reading. Gathering knowledge about nature from early childhood on, he loves to share it now with the people, who feel a need to return to nature and be initiated in simple life and the Path of the Woods.
Reiner will move from Germany to Romania in summer this year with the dream to find more freedom and more nature to express his way of life. He is looking for a place close to the woods, where he can plant fruit trees and vegetables and keep bees.
I know Reiner for more than 30 years, because he is the best friend of my youngest brother and has become my friend, too.
I have experienced his powerful shamanic sessions on myself and his humorous and earthy teaching. He will be an enrichment to the shamanic community of Romania. ( words of Barbara Gramlich )

Publicat de Aurel Mocanu

28.04 – 01.05.2012, Vidra, jud. Arad

Drum building. Confectionare de tobe.  Reiner Trenner

22 – 24.06.2012, Vidra, jud. Arad

Spiritul naturii. Reiner Trenner

28.07 – 03.08.2012, Vidra, jud. Arad

Cautarea inimii. Reiner Trenner

Astept cu interes intrebarile si inscrierile voastre.

Toata lumea in ziua de astazi cauta senzationalul: reporterii de stiri in primul rand, scriitorii, pictorii, oamenii de stiinta, si mai ales oamenii obisnuiti. Daca avem un telefon care ne serveste cu constiinciozitate nu ne multumim cu el, ne trebuie unul mai performant, cu mai multe optiuni, pe care, poate, nu le folosim niciodata. Daca avem o masina care se descurca foarte bine pe drumurile noastre,  la un moment  dat nu ne mai place, ar trebui sa o inlocuim cu una mai rapida, chiar daca nu vom atinge niciodata viteza maxima.  Daca avem copii sanatosi nu e suficient, ar trebui sa aiba talent la toate: muzica, pictura, dans si, desigur, sa fie mici genii in ale matematicii si fizicii. Daca avem o relatie linistita nu e bine, ne trebuie ceva nou. Si lista ar putea continua la nesfarsit.

Cand am epuizat toate aspectele acestea sau daca ne-am lamurit ca nu ele aduc fericirea o luam in alta directie si incepem cautarile spirituale. Dar ce sa vezi, si aici cautam ceva iesit din comun. Ne asteptam sa ni se spuna lucruri neasteptate despre  vietile noastre anterioare cand singuri nu o cunoastem pe cea pe care o traim acum. Ne este atat de frica de relatia cu propriii nostrii parinti incat am fi mult mai incantati sa ne gasim niste parinti spirituali in orice forma ar fi ei: ghizi spirituali, sfinti, ingeri, orice numai sa nu dam ochii si cu realitatea. Cautam cu asiduitate explicatii dintre cele mai hazardate despre trecut, prezent si viitor si ne aruncam cu o foame nestavilita catre avalansa de informatii care exista acum pe internet, care uitam, desigur, ca nu sunt altceva decat perceptii subiective ale unor oameni ca si noi si credem tot ce ni se spune din toate partile. Ne intrebam continuu despre univers, despre stele si planete, despre forme de energie si despre entitati cand nu privim niciodata in jos, catre pamantul pe care mergem. Si, pana una alta, este singura planeta despre care stim sigur ca este locuita. Ne rugam de stele sa ne ofere ceva interesant, demn de povestit si trecem fara macar sa observam copacul din fata casei care are atat de multe sa ne invete. Se spune ca Buddha a sperat ca, prin toata cautarea sa spirituala, sa scape de suferinta si, dupa ce a urmat cateva cai de asceza extrema, a constat ca nu a reusit ceea ce si-a propus. Apoi, in disperarea si dezamagirea sa, s-a asezat langa un copac si a stat acolo multe ore in sir pana a reusit sa atinga iluminarea care insemna pentru el ca totul vine si trece, orice gand, orice sentiment, orice emotie. Acel copac s-a numit apoi copacul intelepciunii si asa s-a nascut si filozofia zen.

Samanii din toate timpurile, de asemenea, nu au lucrat niciodata fara ajutorul naturii, s-au contopit cu ea si au inteles ca separarea e o iluzie, ca toate sunt intr-o permanenta comunicare.  Si aici intra in discutie si Universul insusi. Degeaba stam si privim cerul in asteptarea unor miracole, totul e sa simtim ca intram cu adevarat in legatura cu tot ceea ce exista, ca suntem una cu totul. Nu situ daca asta e ceva spectaculos dar este eliberator. Nici macar Dumnezeu sau Marele Creator nu si-a propus sa fie spectaculos, el pur si simplu ESTE, exista, ceea ce noi, oamenii, am uitat demult sa facem. Foarte frumos il numesc amerindienii  Wakan Tanka, adica “marele mister”, ei au inteles ca nu ne este dat in aceasta existenta,  umana, sa intelegem totul, nu avem acces si ar fi peste puterea noastra de cuprindere. Tot ce putem face este sa ne rugam din toata inima pana vom descoperi samanta divina din noi. Ea este puntea noastra catre Dumnezeu. Nimic nu este inafara noastra, totul este in noi insine. Numai asa vom fi in rezonanta cu totul.  Dar, desigur, pentru unii dintre noi, asta nu e suficient de spectaculos, pentru ca nu stim cine suntem, nu stim ce rost avem pe pamant, nu stim ce vrem de la viata, nu stim ce e dincolo si sirul intrebarilor poate continua la nesfarsit. Si daca ne intrebam asa nici nu vom afla vreodata pentru ca raspunsurile nu sunt inafara noastra, nu sunt senzationale, totul este in noi.

Suntem copii de sange ai familiei noastre care supravietuieste prin noi si copii universului care experimenteaza viata terestra prin noi, nu avem altceva mai bun de facut in aceasta viata decat sa existam, la fel cum face si Creatorul nostru care ne-a facut  “dupa chipul si asemanarea lui”. Nu avem altceva mai demn de facut decat sa ne traim viata si sa ne bucuram ca avem acces la aceasta experienta extraordinara, nu ca viata noastra ne-ar oferi extraordinarul prin spectaculosul care ne este vandut la televizor sau pe unele siteuri care ne promit nu stiu ce evolutie spirituala miraculoasa, ci sa existam pur si simplu, sa experimentam si sa facem ceea ce spiritul, sufletul, inima noastra isi doresc cu adevarat. Atat putem face sigur. Universul are un plan pentru noi dar depinde daca vrem sa il vedem, sa il acceptam, sa ne bucuram de el, asa cum ni l-a oferit Creatorul in acasta viata, care e singura pe care o putem trai in acest moment. Am citit undeva un proverb sau o vorba inteleapta a cuiva, nu mai stiu a cui: singurele zile in care nu poti face nimic sunt cea de ieri si cea de maine. Deci singura noastra sansa este sa ne bucuram de astazi si sa facem ceva frumos din aceasta zi.

Si mai ales, haideti sa ne gandim inca o data la cea mai frumoasa si mai plina de viata stea, planeta, si anume pamantul, care face eforturi sa ne mai suporte, haideti sa ne rugam pentru el, este singura noastra casa deocamdata, sa ne bucuram de viata pe care ne-o ofera, sa ne minunam in fata unui copac, sa ne uitam cu drag la frunzele care au cazut din el cu siguranta ca se vor naste din nou la primavara. Avem timp, dupa ce vom trece dincolo, sa experimentam eternitatea, nefiinta, linistea deplina si infinitul, hadeti acum sa ne bucuram si sa multumim pentru aceasta forma de existenta care este viata insasi, viata de aici, de pe pamant, cu tot ce are ea sa ne ofere. Poate uneori ne este ciuda pe ea, poate uneori ne este frica de ea, poate uneori ne uitam la viata noastra si ne intrebam care este sensul  ei. Niciunul decat existanta insasi. Nu trebuie sa fim speciali, nu trebuie sa fim peste sau sub altii, nu trebuie sa ne straduim decat sa acceptam aceasta forma de existenta  pe care o experimentam chiar in acest moment.

Nimeni si nimic nu va poate oferi mai mult decat aveti acum: nici un produs laudat in reclamele publicitare, nici un guru sau maestru , nici un invatat sau sfant nu va poate oferi mai mult decat v-a dat universul si Creatorul  adica exact viata pe care o traiti in acest moment. A fugi dupa astfel de himere inseamna un NU spus vietii, un refuz de a experimenta, o frica de tot si de toate. Mergeti langa un copac si stati in linistea lui, intindeti-va cu spatele pe pamant si simtiti energia lui, uitati-va la o pasare si plutiti odata cu ea, urmariti orice animal va iese in cale si incercati sa prindeti ceva din abilitatea lui de a trai momentul, fara ganduri, fara frici, fara intrebari retorice, fara griji.

Schimbarea poate avea loc numai in noi insine si odata ce vom intelege miracolul vietii vom afla cat de spectaculos este sa poti vedea, sa poti auzi, sa poti mirosi, sa poti trai in comuniune cu tot ceea ce exista.

Si pentru ca se aproprie Craciunul imi permit sa va dau un sfat: luati o pauza. Nu va mai intrebati nimic, tineti putin post si mergeti la biserica, invatati colinde, sunt pline de intelepciune, mergeti la un concert inaltator pentru a sarbatori acest minunat eveniment. Stati mai mult cu cei dragi, chiar daca nu sunt perfecti si spectaculosi, oferiti-va putina liniste si putin ragaz, Universul si intrebarile nu fug nicaieri, nu trebuie sa aflati astazi absolut totul. Fiti umani. Impodobiti bradul, pregatiti bucate alese si stati in jurul mesei de Craciun, poate in seara asta magica se va naste, odata cu Manuitorul nostru IIsus Hristos, si un sentiment de impacare si intelegere in inimile voastre atat de zbuciumate. Fiti simpli si intelegatori cu voi insiva. Si mintea voastra are nevoie de o pauza din cand in cand iar spiritual vostru va avea atunci timp sa va inunde fiinta. Si nu uitati mai ales ca Iisus s-a nascut si s-a sacrificat din dragoste pentru oameni asa incat haideti sa ne iubim semenii, asa cum sunt, poate asta este cheia catre a mai scapa de ego. Haideti sa traim compasiunea si iubirea fata de tot ceea ce ne inconjoara si sa fim simpli, indiferent de alte asteaptari ale noastre.

Va doresc din tot sufletul sa gasiti linistea,  lumina si iubirea pe care spiritual vostru le poarta in voi si sa le straluciti inafara in zilele minunate de sarbatori.

Doamne-ajuta!

Omul, in drumul sau prin univers, parcurge o roata, care trece succesiv prin “lumea de dincolo” si prin lumea pe care, in aceasta existenta, o cunoastem mai bine, cea de pe pamant. Ea se repeta la infinit si in fiecare zona in care ajungem avem cate ceva de invatat. In multe traditii ea se numeste roata leacului şi este folosită pentru vindecare. Mayaşii, de exemplu, considerau că Chaac era, în acelaşi timp, un zeu unic al ploii, dar şi o natură multiplă, construită din patru imagini, câte una pentru fiecare dintre cele patru direcţii sacre ale universului: Chaac cel Roşu din est, Chaac cel Alb din nord, Chaac cel Ngreu din vest, Chaac cel galben din Sud. Ea are diferite culori în funcţie de zona de provenienţă şi este o reprezentare grafică a direcţiilor care guvernează viaţa planetei: N, E, S, V. Cornelia Nicola Sindhu Niza a prezentat pe larg această problematică a roţii medicinii şi a explicat modul de folosire în ritualuri a puterii ajutătoare a direcţiilor.

Viaţa începe undeva la graniţa (poarta de intrare) dintre N şi E. Aici spiritul decide să îmbrace o formă materială şi îşi alege părinţii, ţara, oraşul, casa, inclusiv evenimentele pe care la va parcurge. El „cade” în corpul fizic dintr-o zonă a totului, a universalului, a conştiinţei, a unităţii si, odată cu intrarea în condiţiile de viaţă materiale, începe să afle şi ce înseamnă limitările dar şi să descopere această nouă formulă a existenţei. Odata cu aceasta cadere uita incet incet de unde a venit si cauta raspunul, poate toata viata, la aceata intrebare.

Prima dată află că are mamă şi tată şi că trebuie să se adapteze la această familie în care a ajuns, ba mai mult, are un întreg trecut încă din prima clipă de viaţă, căci un lanţ (piramidă) de bunici, străbunici, şi străbuni îi stau în spate şi îl aşteaptă să le ducă mai departe moştenirea. Copilul poarta inca in suflet ceva din puterea Nordului si crede, in iubirea sa infinita fata de familie, ca poate rezolva problemele acesteia, isi ia pe umeri uneori pa mama care sufera, pa tata care nu e implinit in viata sa sau chiar pe cineva dintre strabuni care a avut un destin greu. Astfel, copilul nu-si mai gaseste locul in familie caci el e cel care trebuie sa mearga in fata tuturor si nu sa priveasca in urma. Cu ajutorul ritualurilor si a calatoriilor samanice putem gasi calea interioara a impacarii cu familia astfel incat sa redevenim copiii parintilor, nepotii bunicilor si urmasii strabunilor nostri pentru a ne aseza frumos in viata noastra si pentru a o trai pe deplin.

La graniţa dintre Est şi Sud se află adolescenţa, perioadă deificilă, de tranziţie, de mari modificări.

În Sud este maturitatea, zona în care ne manifestăm ca stăpâni deplini pe propria viaţă. Aici avem dezvoltarea carierei, acumulările materiale, aici construim o casă, întemeiem o familie, avem sexualitatea şi bucuriile vieţii. Aici suntem integraţi în societate, facem parte din diferite structuri, avem ambiţii, orgolii, ego. Bert Hellinger afirma ca nu putem avea o cariera de success, nu putem fi cu adevarat parinti pentru copiii nostri daca nu avem o relatie armonioasa cu mama si tatal nostru. Vom incerca sa acceptam iubirea care vine de la acestia pentru a o putea transmite catre cei care vin dupa noi, pentru a ne impaca cu noi  insine si pentru a ne bucura de viata. Vom incerca sa acceptam partenerul/a si prietenii nostri exact asa cum sunt, sa ne bucuram de maturitatea si de toate proiectele noastre.

Graniţa dintre Sud şi Vest este menopauza, un nou val de schimbări majore, de transformări.

Vestul este zona în care ne curăţăm, ne purificăm, ne lepădăm de orgolii şi ego, ne apropiem încet de esenţă. Este bătrâneţea, unde culegem roadele a ceea ce am parcurs în viaţă, unde dăm la o parte ceea ce nu este folositor, unde analizăm ce a fost util cu adevărat din tot ce am construit. Este o zonă de reflecţie asupra adevărului şi esenţei, o zonă în care realizăm că nu avem nevoie de multe dintre lucrurile la care am sperat, pentru care ne-am zbătut şi, dacă suntem capabili să renunţăm la ele, ne apropiem din ce în ce mai mult de acea zonă luminoasă a fiinţei, pentru a atinge, pipăi spiritul şi esenţa fiinţei noastre. Vom cauta in Vest desprinderea de fricile si angoasele noastre, moment de reculegere cu sine.

Trecerea de la Vest la Nord este moartea fizică, intrarea într-un alt tip de existenţă, „ca într-un vis”, cum spune Gavrilescu în La ţigănci, de Mircea Eliade. Este pătrunderea prin această poartă, uneori mai greu de deschis, prin acest culoar, uneori umbrit sau înspăimântător, într-o zonă a liniştii, păcii, calmului, conştienţei.

Şi chiar şi moartea se învaţă, a muri este un proces, a intra şi a parcurge Nordul presupune o roată completă, la fel ca şi pentru celelelte direcţii. Nordul are şi el un Est, unde ne naştem în această altă dimensiune, unde aflăm că acest corp fizic nu ne mai ajută, unde învăţăm să ne raportăm la spirit şi la lumea acestuia. Ne obişnuim încet cu imensitatea, cu acel ceva ce nu poate fi descris în cuvinte. Apoi Sudul Nordului ne oferă o oază de linişte absolută, suntem perfect conectaţi la tot, perfect conştienţi, o conştiinţă extinsă, într-o uniune perfectă cu tot ce există. Şi, pentru că orice roată se învârte, intrăm în Vestul Sudului, unde începem să ne lepădăm până şi de această linişte şi, pentru că spiritele dau dovadă de un optimism neobosit, alegem să venim din nou să experimentăm, sub o nouă formă, existenţa materială. Şi atunci, undeva, se naşte un copil, care intră în Estul vieţii fizice.

Parcurgem această roată cu fiecare aspect al vieţii noastre, cu fiecare proiect, cu fiecare vis, cu fiecare iubire, până învăţăm lecţiile de care avem nevoie pentru a trăi conştienţi. Oricând putem să cerem, în cadrul unor ritualuri, ajutorul celor patru forţe, direcţii, care aduc ceea ce avem nevoie: ghidare, vindecare, putere, înţelepciune, linişte, acceptare.

Acest curs isi propune sa va ghideze prin aceasta roata, sa va ajute sa gasiti impacarea cu familia in care ati intrat odata cu nasterea dar si cu cea pe care v-ati construit-o in sud, sa va aduca ceva din intelepciunea vestului si un strop din linistea si pacea nordului. Vom cerceta, prin calatorie samanica si ritualuri, trauma propriei noastre nasteri si vom transforma energia acesteia in bucuria de a primi viata, vom incerca sa vedem sufletele parintilor nostri si ne vom bucura de darul vietii pe care l-am primit de la ei, vom cauta sa acceptam ca nu putem conduce in totalitate soarta copiilor nostri ci o vom privi din spatele lor, cu bucurie si binecuvantare. Vom cauta ajutor in generatiile de strabuni care ne stau in spate si vom ajuta la includerea in sistemul nostru de familie a celor uitati, exclusi, despre care nu stim sau despre destinul carora ne e greu sa vorbim. Vom primi putere de la directii pentru viata si planurile noastre si vom experimenta bucuria uniunii cu tot ceea ce este.

Programul cursului:

-          Vineri: 18 – 21 cu pause de confort

-          Sambata: 10 – 20 cu pauza de pranz si pauze de confort

-          Duminica: 10 – 19 cu pauza de pranz si pauze de confort

Pentru detalii si informatii va rog sa ma contactati la tel 0726270909 si mail mady_dumitrescu9@yahoo.com

in zilele de 12, 13 noiembrie 2011, in Iasi

„Odata ce scapam de anexele care ne mentin fixati si in stagnare, viata noastra poate incepe sa curga din nou, iar circumstantele sunt atunci libere sa se schimbe” (Kenneth Meadows, Cinzeci de cugetari samanice in Spiritul samanic)

Termenul samanism a fost folosit in antropologie pentru a descrie traditiile si practicile spirituale ale diverselor grupuri etnice din Siberia, Laponia, Mongolia si parti din Alaska si Canada. Samanismul este una dintre cele mai vechi forme de terapie si revine astazi in forta in lumea occidentala propunand in primul rand reintoarcerea la natura, la puterea vindecatoare a acesteia.

Cuvantul saman provine din Siberia si inseamna „cel care vede in intuneric”, vraci, vindecator. Acelasi tip de terapeut este intalnit in jungla amazoniana cu numele de curandero iar in Romania ca zgrimnitas, solomonar sau, si mai simplu, „vindecatoarea satului”.

In workshop-ul pe care vi-l propunem vom afla cate ceva despre universul samanului, despre metodele sale. Vom invata sa practicam calatoria samanica si vom cauta sa ne extindem perceptia asupra sinelui personal.

Vom afla ca putem sa primim oricand ajutor de la animalele de putere si de la ghizii spirituali, acestia fiind cei care ne vor conduce pe calea divinatiei, a diagnosticarii, a „citirii” campurilor emotionale. De asemenea vom incepe sa cunoastem practici de vindecare si de recuperare a energiei vitale.

Ne vom apropia de sondarea lumii noastre interioare, vom afla cum sa transmutam in lumina si iubire energiile mai putin benefice. Fricile, dezamagirile, durerile noastre cele mai profunde se pot dovedi uneori cai spre cunoasterea de sine si spre eliberarea de multitudinea de ganduri si intrebari care ne chinuie mintea. Dupa cum spune Eckhart Tolle, cel mai important lucru este sa devenim si traim constienti, sa accesam acea putere a luminii divine care se afla in fiecare dintre noi.

Nu va promitem o cunoastere exhaustiva a tehnicilor de vindecare samanica dar participarea la acest seminar va califica pentru a va bucura de seminariile post-introductive, avansate, care au loc in tara si in strainatate.

Pentru a perticipa la acest workshop puteti solicita informatii de la Ioana Dumitrescu, tel: 0726270909, mail: mady_dumitrescu9@yahoo.com.

Moartea este, in societatea de astazi, subiect tabu. Nimeni nu vrea sa vorbeasca despre moarte, sa auda despre
moarte. Pare un subiect infricosator. Insusi acest fapt este un paradox pentru
ca, in general, cu totii cautam in viata ceva sigur: o slujba sigura, o relatie
sigura, o situatie financiara sigura si totusi fugim de singurul lucru sigur
din viata noastra: moartea. In societatea de consum, care ne invata sa ne
raportam si sa ne dorim doar aspecte materiale este si explicabil de ce nu vrem
sa ne aducem aminte de faptul ca suntem muritori: pentru ca nu stim ce ne
asteapta “dincolo”, acolo unde tot ce ne-am straduim sa agonisim, sa construim
in existent fizica nu mai inseamna nimic. Aici este si drama oamenilor moderni:
traiesc toata viata dupa criteriul exterior lor care le spune ca esti un om
realizat daca ai o casa confortabila, o masina de lux, un calculator de ultima
generatie si, deodata, brusc, undeva mai spre batranete, (speram), toate
acestea nu mai inseamna nimic.

Alte voci au considerat moartea, intr-o lume haotica, ca singura libertate reala a omului, ca indeplinire nu a
unui destin ci a unei conditii esential umane. Beckett spunea ca moartea exista
in celula existentiala a omului, ea fiind o necesitate, o libertate si chiar o
evadare. Alaturi de el, Emmanuel Mounier scrie ca: “moartea nu este un
accident, ea nu vine dinafara, cum opinia banala vrea sa ne convinga, ea este
posibilitatea noastra suprema. Existenta umana inseamna “etre pour la mort”. A muri
de moartea mea este, de fapt, singurul lucru pe care nimeni nu poate sa-l faca
in locul meu. Moartea mea este posibilitatea mea cea mai personala, cea mai
autentica si cea mai absurda in acealasi timp. Ea nu e la capatul vietii, ea
este prezenta in fiecare moment al vietii mele, in insusi actul meu de a trai. Eu
incerc in permanenta s-o uit, sa fug de ea, s-o travestesc prin amuzament,
indiferenta si mituri religioase. Dar din contra, a trai autentic inseamna a
trai in conformitate, integral, acest sens al vietii, a trai in asteptarea
constanta a mortii, a iminentii sale posibile, a privi fata in fata aceasta
tovarasa de fiecare clipa. Atunci am atins libertatea in fata mortii.”(Introduction
aux existentialismus, 1965)

In culturile traditionale moartea era acceptata ca ceva firesc. Este suficient sa ne gandim la ciobanasul mioritic,
atat de comentat si controversat, care vede, in esenta, moartea, ca pe o
reintegrare in natura, ca pe o trecere intr-un alt plan al existentei. Fara
fatalism dar si fara frica. Toate popoarele isi onoreaza stramosii trecuti
dincolo si fac din cand in cand ritualuri pentru linistea lor.

Poate este momentul sa ne amintim de
timpurile acestea primoridiale cand moartea era vazuta ca ceva firesc, ca o
alta forma de existenta a spiritului care alege cateaodata forma fizica,
intruparea si care apoi isi acorda o pauza in “lumea de dincolo”. Va invit sa
aflati despre toate astea intr-un curs deosebit de revelator si profund,
sustinut, cum spuneam, de Reiner Trenner la Iasi.

cu

VERNON FOSTER

și

IOANA-MARIA

Iasi, 10 septembrie 2011

Dansul
Inimii este un mod unic de mișcare, o metodă terapeutică de a intra în contact
cu cea mai adâncă parte din noi. Folosim metode contemporane de vindecare cu ajutorul
bătăii tobei, pregătirii ceremoniale și a muzicii popoarelor. Această minunată
formă de muncă interioară ne permite să ne debarasăm de toate inhibițiile și
poate aduce înțelesuri profunde, într-un cadru de grup sigur și ghidat.

În tradiția
șamanică dansatorii sunt legați la ochi. Dansatorii vor călători dincolo de
propria lor conștiință, eliberându-se de frici și limitări, pentru a aduce la
suprafață cele mai creative părți ale lor.

Alăturați-vă
lui Vernon Foster și Ioanei-Maria pentru patru ore de dans spiritual.

Vă vom îndruma
în călătoria voastră personală, pe măsură ce veți dansa și veți privi în
adâncul vostru.

VERNON FOSTER

Vernon Foster (WAKIA UN MANEE)
este un nativ american din tribul klamoth/modoc  şi trăieşte învăţăturile
spirituale ale naţiunii Lakota de peste 30 de ani. Vernon a fost activist nativ
american din 1968 şi este actualmente director regional al Mişcării Indienilor
Americani. El lucrează cu multe triburi , ajutându-le să creeze programe
culturale şi educaţionale, fiind şi profesor şi vorbitor public.

Ca şi
vindecător , el foloseşte metodele care au ajuns la el , metode folosite de
secole . El participă la Dansul Soarelui şi este păstrător al pipei sacre,
Chanumpa.

Specialitatea
lui este să-i ajute pe oameni să se vindece şi să isi echilibreze energiile ,
folosind extracţia şamanică şi saunele de purificare .

Învățături spirituale în tradiția nativ
americană

Învățător
tradțional

Păstrător
al Înțelepciunii native

IOANA-MARIA ILIUȚ

Ioana-Maria: M-am născut și am crescut în Sibiu,
România, într-o familie în care muzica a fost o constantă și o realitate a întregii mele
vieți. Mai târziu, atunci când căutările spirituale m-au îndreptat înspre
șamanism și metodele tradiționale de vindecare, am descoperit cum muzica – atât
de dragă mie – poate aduce vindecare și împăcare mie și celorlalți.

De-a lungul timpului
am lucrat împreună cu și la îndrumarea multor învățători minunați, cum ar fi
Robert Moss, Carlos Sauer, Barbara Gramlich, Cornelia Nicola “Sindhu” Niza,
Reiner Trenner, Howard G Charing și – poate persoana care mi-a mișcat viața în
cel mai frumos mod – maestrul și pictorul vizionar Pablo Amaringo.

Din
februarie 2011 lucrez alături de Vernon Foster, atât la cursurile susținute de
acesta, cât și la sesiunile individuale ale sale.

Programul cursului:

Pregătire
pentru Dansul Inimii, discuții

introductive,
spiritualitate nativ americană     19:00 –
20:00

Dansul
Inimii                                                  20:00
– 22:00

Sesiune de
împărtășire a experiențelor            22:00
– 23:00

Costul cursului: 100 RON

Înscrieri: la tel. 0726270909, 0745773891,
mady_dumitrescu9@yahoo.com

Locația va fi comunicată ulterior persoanelor care se înscriu.

in zilele de 17, 18 septembrie 2011, in Iasi

„Odata ce scapam de anexele care ne mentin fixati si in stagnare, viata noastra poate incepe sa curga din nou, iar circumstantele sunt atunci libere sa se schimbe” (Kenneth Meadows, Cinzeci de cugetari samanice in Spiritul samanic)

Termenul samanism a fost folosit in antropologie pentru a descrie traditiile si practicile spirituale ale diverselor grupuri etnice din Siberia, Laponia, Mongolia si parti din Alaska si Canada. Samanismul este una dintre cele mai vechi forme de terapie si revine astazi in forta in lumea occidentala propunand in primul rand reintoarcerea la natura, la puterea vindecatoare a acesteia.

Cuvantul saman provine din Siberia si inseamna „cel care vede in intuneric”, vraci, vindecator. Acelasi tip de terapeut este intalnit in jungla amazoniana cu numele de curandero iar in Romania ca zgrimnitas, solomonar sau, si mai simplu, „vindecatoarea satului”.

In workshop-ul pe care vi-l propunem vom afla cate ceva despre universul samanului, despre metodele sale. Vom invata sa practicam calatoria samanica si vom cauta sa ne extindem perceptia asupra sinelui personal.

Vom afla ca putem sa primim oricand ajutor de la animalele de putere si de la ghizii spirituali, acestia fiind cei care ne vor conduce pe calea divinatiei, a diagnosticarii, a „citirii” campurilor emotionale. De asemenea vom incepe sa cunoastem practici de vindecare si de recuperare a energiei vitale.

Ne vom apropia de sondarea lumii noastre interioare, vom afla cum sa transmutam in lumina si iubire energiile mai putin benefice. Fricile, dezamagirile, durerile noastre cele mai profunde se pot dovedi uneori cai spre cunoasterea de sine si spre eliberarea de multitudinea de ganduri si intrebari care ne chinuie mintea. Dupa cum spune Eckhart Tolle, cel mai important lucru este sa devenim si traim constienti, sa accesam acea putere a luminii divine care se afla in fiecare dintre noi.

Nu va promitem o cunoastere exhaustiva a tehnicilor de vindecare samanica dar participarea la acest seminar va califica pentru a va bucura de seminariile post-introductive, avansate, care au loc in tara si in strainatate.

Pentru a perticipa la acest workshop puteti solicita informatii de la Ioana Dumitrescu, tel: 0726270909, mail: mady_dumitrescu9@yahoo.com.

Va invit sa aflati mai multe despre legaturile nebanuit de stranse pe care le avem cu familia, cu strabunii, cu radacinile noastre. Un amic foarte drag imi spunea zilele trecute ca simte in ultima vreme in oameni un dor de strabuni, de a apartine unei structuri de familie si nu pot decat sa fiu de acord cu aceasta opinie. Societatea ne face sa credem ca totul depinde de alegerile noastre, de actiunile noastre. Vom descoperi insa ca, desi poate nu realizam sau nici nu vrem sa recunoastem, suntem permanent in conexiune stransa cu familia noastra de sange, apropiata si indepartata. Si daca toate popoarele indigene stiu ca unul dintre factorii care asigura buna functionare a comunitatii este binecuvantarea stramosilor, poate e momentul sa invatam si noi cum sa ne reconciliem cu familia pana la generatii foarte indepartate de strabuni care sa se uite cu ochi buni asupra noastra.

http://spiritdrummer.wordpress.com/category/constelatii-familiale/

Detalii la tel 0726270909, mail mady_dumitrescu9@yahoo.com

Cuvantul „şamanism” pare a fi, în ultimul timp, unul la modă. Are, cu siguranţă, rezonante exotice si uneori chiar înfricoşatoare, după cum mi-au confirmat mulţi dintre participanţii la seminarii. El denumeşte astăzi, generic, pe cei care, în diferite colţuri ale lumii, folosesc metode tradiţionale de vindecare. Acest cuvânt e folosit oarecum abuziv căci, în Peru, de exemplu, fiecare vindecător este numit în funcţie de tehnica pe care o foloseşte: curandero, perfumero, ayahuaschero, tabachero, etc.

Kenneth Meadows spune despre cuvântul „şaman” că derivă din limba locuitorilor regiunii Tungus, din Siberia, şi poate fi tradus ca fiind „cel înţelept”, „cel care cunoaşte”, ori „cel care cunoaşte extazul”. Aceasta se referă la capacitatea deosebită a unui şaman de a percepe realităţi care coexistă alături de realitatea fizică „obişnuită” şi de a aduce de acolo cunoştinţe care au aplicabilitate în unele activităţi din viaţa de zi cu zi – o experienţă care este în mod frecvent extatică.

Tehnicile de lucru ale şamanului au fost aduse în Europa de persoane care au studiat direct cu şamanii din America, amintind aici pe englezii Kenneth Meadows, Howard Charing sau Michael Harner, fondatorul Fundaţiei de Studii Șamanice din Statele Unite. Aceste tehnici ajută pe cei care le practică la o reîntoarcere la vechile metode de vindecare cunoscute de toate popoarele, indiferent de locul unde se află.

Şamanul este cel care, la voinţă, reuşeşte să călătorească în „alte realităţi”, în alte lumi, pentru a aduce un răspuns, o rezolvare pentru o problemă, de orice natură, a clientului. Cu ajutorul tobei sau a zuruitorii, el intră în stări exstinse de conştiinţă în care are percepţii legate de o problemă. Ajutoarele sale îi pot oferi viziuni despre situaţii din viaţa celui care caută vindecare, în care acesta a suferit pierderi de suflet, îl pot ajuta să descopere eventualele intruziuni energetice din câmpul clientului, îi pot oferi tratamente pe care să le aplice şi sfaturi pentru acesta. În culturile Americii de Nord, unde zeitatea supremă era numită Kitchi Manitu, „marele spirit”, şamanii sau vracii aveau sarcina de a realiza contactul între cei vii şi spiritele morţilor. Unele dintre metodele de lucru ale acestora erau ritualul căutării viziunii, care se realiza prin post, alergare până la epuizare, consumarea ierburilor sau ciupercilor otrăvitoare cu scopul de a intra într-o stare extinsă de conştiinţă în care pot vorbi cu spiritele lor păzitoare. Altă tehnică ar fi cea a saunei ritualice, care avea reguli stricte şi unde se practicau purificarea mentală, vindecarea corporală, se adresau cereri si mulţumiri strămoşilor. În culturile din zona arctică a Americii de Nord, inuiţii (echimoşii) îşi numesc şamanii Angakkuq. Acesta are ca sarcini vindecarea şi rezolvarea problemelor sociale. El este ales datorită aptitudinilor sale naturale, se spune că e ales chiar de spirite, care-i dau o putere specifică. El face legătura între oameni şi spirite, cu ajutorul tobelor, cântecelor şi dansurilor rituale. În Africa, unul dintre atributele şamanului este de a menţine legătura cu strămoşii prin ritualuri şi ceremonii complexe. Şi în Oceania, strămoşii jucau un rol foarte important, ca spirite protectoare, li se cereau mereu sfaturile şi ajutorul şi erau veneraţi în ceremonii ca să fie îmbunaţi. Toţi oamenii trebuiau să confirme transmiterea puterii de la strămoşii lor, căci mana – puterea spirituală – a fiecărui obiect sau persoană venea de la strămoşi. Mana putea fi păstrată doar dacă strămoşii erau consideraţi membri vii ai familiei. Nu se credea că, după moarte, un om a părăsit lumea, ci mai degrabă că a ajuns la un nivel superior al existenţei.

Lumile şi călătoria şamanului

Multe culturi vorbesc despre arborele vieţii. Unversul scandinav, de exemplu, vorbea despre nouă lumi suprapuse, legate între ele de arborele lumii, Yggdrasil, care le străbătea pe toate. Se considera că zeii trăiau în ramurile de sus iar sub rădăcini se afla ţinutul subpământean al lui Hel. Între aceastea se aflau tărâmul zeilor Vani, ţinutul uriaşilor de gheaţă, lumea uriaşilor de foc, lumea elfilor întunecaţi, lumea elfilor, tărâmul piticilor (sau gnomilor), şi lumea oamenilor. Acesta din urmă era înconjurat de un ocean şi de un zid de apărare construit de zei pentru a-i proteja pe oameni de uriaşi. Românii coseau pe covoare şi sculptau pe porti acest simbol al arborelui vieţii.

Din punct de vedere şamanic, aceste zone, reprezentate metaforic de rădăcini, trunchi şi coroană, poartă denumirile de lumea de jos, lumea de mijloc, lumea de sus. Vindecătorul, vraciul, călătoreşte la voinţă în aceste lumi pentru căutarea răspunsului, a leacului, a sfatului. Lumea de jos este cea a animalelor de putere, a spiritelor plantelor, pietrelor. Lumea de mijloc este cea în care vieţuim cu toţii, este cea în care punem în aplicare sfaturile şi remediile găsite în celelalte lumi. Şamanul va călători către câmpul energetic al persoanei pentru care lucrează, către un loc care are nevoie de vindecare (ţară, oraş), către un client aflat la mare distanţă. Lumea de sus este cea în care întâlnim sfinţii, arhanghelii, ghizii spirituali în general.

Tehnica şamanului este aceea de a intra şi a ieşi la voinţă, controlat, în stări extinse de conştiinţă, de a „călători” în aceste lumi pentru a aduce vindecarea spirituală pentru el, comunitate, animale, plante, pământuri, ţari. Şamanul are nevoie, pentru aceasta, de o intenţie clară, de o întrebare foarte bine alcătuită şi de capacitatea de a se „goli” de orice prejudecată, cunoaştere personală asupra problemei. Sandra Ingerman povesteşte că, din cauza formaţiei ei de psihoterapeut, era tentată ca, în faţa oricărui client care venea pentru un tratament şamanic, să îşi creeze, iniţial, interpretări psihologice. Apoi, printru-un efort de conştientizare, detaşare şi voinţă, reuşea să se golească de aceste idei, gânduri, cunoştinţe, să renunţe la tipare şi scheme cunoscute, să formuleze o intenţie şi o întrebare către ajutoarele spirituale şi să aştepte un raspuns de la acestea, care se dovedea de fiecare dată a fi cel potrivit şi autentic.

            Reconectarea la sursa de viaţă – Natura

Şamanismului propune, astăzi, în lumea occidentală, o reîntoarcere la natură, reconectarea la puterea vindecătoare a acesteia. Poate că foarte mulţi dintre noi avem ceva cunoştinţe elementare de fitoterapie, recunoaştem deja meritul plantelor în tratarea unor boli. Desigur că a vindeca cu ajutorul plantelor e o ştiinţă străveche, benefică, la îndemână. Pe teritoriul României cresc o mare varietate de plante medicinale folosite din timpuri imemoriale pentru a aduce echilibrul sistemului fizic şi psihic. Şamanul însă nu foloseşte plantele numai pe baza informaţiei chimice care spune că o anumită substanţă ajută în buna funcţionare a unui anume organ. Şamanul se consideră în primul rând un vindecător al sufletului, al spiritului, odată aceasta aflat în echilibru ajungându-se la vindecarea fizică. Aşa se face că, un şaman care vrea să vindece un client, îşi va lua toba, va intra într-o „călătorie” şi va întreba ajutoarele sale ce plantă este cea care poate aduce beneficii persoanei care ii cere ajutorul. În plus, va pleca într-o călătorie reală, printre plante, fiind atent la cea care îi atrage atenţia, care cumva îi „sare în ochi” şi care are un mesaj pentru client. Apoi, va intreba planta cum trebuie să fie folosită, va ruga să permită să fie culeasă şi va aduce o cantitate mică pentru care va mulţumi şi va lăsa un semn al recunoştinţei sale. Apoi va folosi planta exact în modul în care i-a fost indicat, sub forma de ceai, tinctură, baie de plante, comprese sau orice altă formă.

Un program foarte interesant este cel al Sandrei Ingerman, Leac pentru pământ, care este şi titlul uneia dintre carţile sale. Ea consideră că „lupta” antipoluare pleacă de la premize greşite tocmai pentru că e considerată o „luptă”, un război al celor „buni”, ecologiştii, împotriva celor „răi”, care poluează. Părerea ei este că orice astfel de perspectivă polarizantă, care împarte totul în bun şi rău, frumos şi urât, corect şi greşit, este din start eronată. Ceea ce a demonstrat, împreună cu grupul său de lucru, este că doar schimbarea noastră interioară poate aduce cu adevărat schimbarea exterioară. Plantele, apele, natura în general sunt foarte sensibile la ceea ce noi, oamenii, transmitem. Astfel, s-au făcut cercetări care au demonstrat că plante crescute în aceleaşi condiţii de căldură, umiditate, lumină, se dezvoltă diferit în funcţie de sentimentele pe care cel care le îngrijeşte le transmite. Plantei care i s-a spus ca este frumoasă, ca are flori minunate, că este iubită, s-a dezvoltat armonios, a crescut, a înflorit, planta căreia i s-a transmis ca va fi aruncată, tăiată, a murit până la urmă.

Ceea ce noi, oamenii, trebuie să ajungem să învăţăm şi să acceptăm este că nu suntem, aşa cum mult timp am fost învăţaţi să credem, stăpânitorii lumii, că nu putem folosi şi nicidecum „stăpâni” natura prin tehnologii, cercetări şi chimicale oricât de avansate. Depindem de natură, aşa cum şi ea depinde de gândurile, sentimentele şi intenţiile noastre. Suntem un tot. Separarea este o iluzie, trebuie doar să ne amintim cum să comunicăm cu natura.

În toate culturile tradiţionale, iniţierea ucenicului în tainele şamanismului, ale vindecării, presupunea un anumit timp petrecut în mijlocul naturii pentru a învăţa mai bine comunicarea cu aceasta. Şi acest exerciţiu este atât de la îndemâna tuturor. Nu e nimic foarte dificil şi complicat în a merge într-un loc liniştit, a admira câmpia sau pădurea, lacul sau marea, culmile semeţe ale muţilor, o grădină, în a te lipi cu spatele de trunchiul unui copac într-o linişte plină de respect, smerenie şi într-o aşteptare a stării de pace. Se spune că Buddha, după ce a încercat câteva forme extreme de ascetism, a descoperit „calea de mijloc” spre eliberare, respingând atât negarea de sine cât şi indulgenţa de sine, în timp ce medita sub un smochin, numit azi copacul Bodhi (copacul conştienţei). El a înţeles că totul vine şi trece, toate gândurile, emoţiile, ambiţiile, suferinţele noastre sunt trecătoare. Sau, cum spune atât de frumos Eminescu în Glossă: „Viitorul şi trecutul/ Sunt a filei două feţe/ Vede-n capăt începutul/ Cine ştie să le-nveţe;/ Tot ce-a fost ori o sa fie/ În prezent le-avem pe toate,/ Dar de-a lor zădărnicie/ Te întreabă şi socoate”

Stejarul, arţarul, arinul, nu se supără că vine toamna, că le cad frunzele, că iarna vor ingheţa şi se vor uita la pojghiţa de gheaţă formată peste pârâul care le trece pe la picioare, vor înmuguri din nou odată cu primele raze mai calde ale primăverii şi vor fi verzi, cu umbră, în mijlocul căldurii toride a verii. Fără sentimente, fără regrete, fără bucurii. Pârâul care îşi plimbă undele pe sub copaci va curge şi anul viitor, şi peste zece ani, poate îşi va schimba cursul dar va vorbi mereu despre trecerea ireversibilă a timpului. Copacul al cărui trunchi este adus de spate, aplecat, cu rădăcinile puţin ieşite din pământ, sub greutatea încovoierii, va găsi o metodă să supravieţuiască, nu se va simţi nici mai urât nici mai frumos decât cei care îşi îndreaptă falnic coroana spre cer iar soarele va răsări la fel şi peste el, ploaia îl va uda şi ninsoarea îl va acoperi.      Natura ştie ce înseamnă comunicare, egalitate, comuniune şi ne poate învăţa foarte multe.

Miturile australiene ale creaţiei pornesc de la ideea că toate organismele sunt în legătură unele cu altele, ceea ce duce la o strânsă legătură cu lumea. Ei vorbesc depre un timp al visului de unde porneşte totul. Sunt încă în strânsă legătură cu strămoşii, mergând cu linia până la anumite animale, membrii triburilor îşi iau de obicei numele de la animalul totemic, ancestral, al clanului. În Africa şi nu numai, este foarte înrădăcinată credinţa că nu doar oamenii au suflet sau spirit, ci tot ce există în natură. Copacii, râurile, lacurile, animalele, Soarele, Luna, stelele, toate au o semnificaţie şi o putere venerate, această practică purtând şi denumirea de animism ( de la cuvântul latin anima).

Şamanul onorează întotdeauna toate elementele şi cooperează cu ele în munca sa de vindecare: focul, apa, pământul, aerul, lemnul, piatra, etc.

Strămoşii noştri, dacii, au fost mari cunoscători ai plantelor de leac, pe care la foloseau atât pentru a trata diferite afecţiuni cât şi pentru a câştiga nemurirea, împreună cu ritualuri, descântece şi magie: „Se pare că preoţii geţi, ca şi druizii la celţi, erau impresionanţi meşteri ai magiei” (Blaga, citat de I.I. Russu). Dacii considerau că nu mor, că trăiesc viaţa veşnică întorcându-se la Zamolxe, într-un tărâm unde vor duce un trai de desfătare şi belşug şi unde ajung cei iniţiaţi prin diferite ritualuri şi plante magice.

Una dintre cele mai iubite plante în culturile tradiţionale ale americii este Coca, care, în societatea incasă, era folosită în multe scopuri: era merdicament dar se folosea şi la crearea obiectelor decorative. Astăzi este incă folosita masiv de şamanii din Peru pentru divinaţie. Zeiţa frunzelor de coca se numea Mama Coca. Legenda spune că era, de fapt, o muritoare, care avea mulţi iubiţi. Cand au aflat unul de altul, au devenit geloşi, s-au certat, apoi şi-au îndreptat furia asupra femeii, rupând-o în bucăţi. Din sângele ei a apărut prima frunză de coca.

Un capitol foarte interesant, apropos de folosirea plantelor, este cel legat de plantele vizionare, atât de des folosite în toate culturile indigene. Howard Charing vorbeşte pe larg despre acest subiect în cartea Şaman, spiritul plantelor: „În viziunea şamanilor, noi visăm (sau halucinăm)cu toţii, tot timpul. Oraşele noastre moderne şi stilul nostru de viaţă sunt vise ale Vestului, peronificând un mit despre cum este sau cum ar trebui să fie lumea. Fundamental, visul vestic este unul de separare, de deconectare de la fluxul lucrurilor, în care competiţia, conflictul şi provocarea sunt normă. [...] Halucinogenele sacre sunt mijloace de a rupe această transă a visului social şi de a intra în universul expansiv, eliberator, bogat în informaţii, plin de posibilităţi infinite pentru alte realităţi şi alt viitor posibil. Plantele nu ne duc undeva, departe de noi înşine, ci ne duc mai adânc în interiorul nostru, ne duc într-un loc în care putem să aflăm un mai mare echilibru printr-o conştientizare de sine autentică. Puterea plantelor vizionare cere ca ele să fie întotdeauna luate în cadrul unui ritual, care conduce la apariţia zeilor, şi cu o intenţie sau un scop în minte, de auto-înţelegere şi legătură plină de sens cu o realitate mai vastă decât cea umană. [...] Ayahuasca este leacul junglei Amazonului superior. Făcută din liana ayahuasca (banisteriopsis caapi) şi din frunzele plantei checruna (psychotria viridis), ea este un amestec puternic ce dechide persoana care o bea către experimentarea unei lumi energetice ascunse sub lumea noastră.”

Una dintre cele mai interesante cărţi care tratează aspectul viziunilor generate de ayahuasca este Şarpele cosmic, a lui Jeremy Narby, care consideră că, la baza cunoaşterii şamanice, stă şarpele, care apare în cele mai multe viziuni generate de ayahuasca şi care se aseamănă cu structura ADN-ului, ceea ce îl determină să afirme că şamanii au acces direct la informaţiile stocate în ADN-ul din orice specie de pe pamânt. „În timpul primei mele experienţe cu ayahuasca am văzut o pereche de şerpi înspăimântători. Ei m-au condus la o idee care m-a cutremurat mai târziu şi m-a îndemnat să-mi schimb părerea despre mine însumi. Am ajuns să gândesc că sunt o simplă fiinţă umană. [...] Am simţit în plus foarte limpede că viteza şi coerenţa imaginilor nu poate veni din cotloanele memoriei mele. De exemplu am vazut aievea cum venele mâinii omului se transformă şi se suprapun peste cele ale unei frunze. Nu mă gândisem niciodată concret la aşa ceva. În ziua de după experienţa cu ayahuasca m-am simţit ca o fiinţă nouă, unită cu natura, mândră de a fi umană şi de a aparţine reţelei vii care înconjoară planeta.” În urma acestor viziuni, autorul, antropolog de formaţie strict ştiinţifică, ajunge să-şi pună întrebarea de unde vin aceste viziuni şi, mai mult, daca nu cumva şamanii, prin diferite transe vizionare au acces la informaţiile conţinute în ADN-ul prezent în toate fiinţele şi bacteriile de pe pământ. Mai mult, el onservă asemănarea dintre imaginea ADN-ului şi desenele ancestrale, mitologice, ale formării universului care, în multe culturi, reprezintă mai mulţi şerpi împletiţi sau un şarpe cu mai multe corpuri. O terorie cel puţin interesantă. Indiferent de cum ne explicăm viziunile induse de ayahuasca, indiferent de cum traducem sau explicăm informaţiile primite de şamani în călătoriile sau visele lor, cert este că aceste metode foarte vechi de vindecare funcţionează, dau uneori chiar rezultate ameţitoare, de neaşteptat.